Festivalul de Muzică Veche din București reînvie perioadele Renașterii și Barocului

Festivalul de Muzică Veche din București reînvie perioadele Renașterii și Barocului
Publicat: 27/10/2014, 11:30

Perioadele Renașterii și Barocului muzical vor fi reînviate, între 30 octombrie și 21 noiembrie, la Festivalul de Muzică Veche București, de muzicieni și dansatori din România și artiști invitați din Franța și Spania, specializați în tehnica interpretativă a muzicii vechi.

„Muzicianul palatelor regale ale Franței” Jean-Philippe Rameau va fi prezent în cadrul a două proiecte inedite, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Primul dintre ele, concertul-spectacol „Rameau – Le Musicien du Roi”, cu care debutează festivalul, pe 30 octombrie, reunește într-un concept original muzica lui Rameau și coregrafiile de epocă ale lui Louis Guillaume Pécour și Raoul Auger Feuillet.

Ansamblul de muzică veche Gli Studiosi di Sebastiano (București) și doi dansatori din Ansamblul de dans medieval și baroc Passegio (Cluj-Napoca) vor evolua în acest spectacol găzduit, de la ora 19.00, la Sala Unirii a Palatului Cotroceni.

Al doilea concert, „Rameau – 250”, va fi susținut pe 13 noiembrie de clavecinista Raluca Enea, la Biserica Anglicană, de la ora 19.00. Repertoriul spectacolului cuprinde, în principal, selecțiuni din colecția „Pièces de Clavecin en Concerts” (1741) și din opera sa „Les Indes Galantes”.

Evenimentul va fi urmat de „Par mes Chants”, un recital solo susținut de Marco Horvat, din Franța (voce, teorbă și chitară barocă), la Salonul Cerchez al Muzeului Cotroceni, pe 19 noiembrie, de la ora 19.00.

Concertul de închidere a celei de-a noua ediții a festivalului are în program „Musicas Para la Camara de Isabel de Castilla”, susținut de Ansamblul de muzică veche Cinco Siglos și soprana Delia Agúndez Spania, pe 21 noiembrie, de la ora 19.00, la Palatul Bragadiru.

Printre artiștii participanți la festival se află nume importante ale muzicii vechi europene, precum Hopkinson Smith (lăută, teorbă, SUA/Elveția), Marcel Ponseele (oboi baroc, Belgia), Jan de Winne (flauto traverso, Belgia), Hervé Douchy (violoncel baroc, Belgia), Ketil Hausand (clavecin, Norvegia), alături de artiști români specializați în muzică veche – Raluca Enea (clavecin), Dorel Iuga (flauto traverso), Melinda Béres (vioară barocă), Soma Salat-Zakarias (viola da gamba), Csilla Juhazs, Tamas Tóth (dans baroc) și Harry Tavitian (jazz).

Biletele pentru concertele Festivalului de Muzică Veche București 2014 pot fi procurate prin rețeaua Eventim.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Administrației Prezidențiale, Institutului Cultural Român (ICR), Ministerului Culturii, ArCuB și alPrimăriei Bucureștiului, prin Programul „București 555”, al Muzeului Național Cotroceni, Palatului Bragadiru, Bisericii Anglicane, Institutului Cervantes, Institutului Ballasi, Accion Cultural Espagnol și Muzeului Țăranului Român.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”